Herpesul genital este o boală cu transmitere sexuală frecventa cauzata de infecția cu virusul herpes simplex I – HVS1 (în mod obișnuit cauzează herpesul bucal) și virusul herpes simplex II – HVS2.
Virusurile herpes simplex I și II fac parte din familia herpesviridae care cuprind peste 100 de virusuri.
Modul de transmitere a herpesului genital
Principala cale de transmitere a virusului herpetic tip II este contactul sexual vaginal, anal sau oral cu un partener infectat care elimină virus în perioadele asimptomatice sau simptomatice. Riscul infecției creste in cazul partenerilor multiplii. Una din sase persoane cu varsta intre 14-49 de ani este infectata.
Tratament
Daca nu esti infectat poti contacta HVS prin:
- contact cu o leziune herpetica
- contact cu saliva sau pielea din zona bucala ale unui partener infectat
- contact cu secretiile genitale sau cu pielea din zona genitala ale unui partener infectat
Alte căi de transmitere sunt:
- parenteral (sânge, produse din sânge, utilizatori de droguri folosind aceleași ace și seringi, împunsături de ac)
- vertical (de la mama infectată la copil).
Riscul de transmitere de la barbat la femeie este de doua ori mai mare decat de la femeie la barbat de aceea prevalenta infectiei este mai mare la femei.
Simptomele herpesului genital
Perioada de incubație este intre 2 si 12 zile. Primoinfectia are o simptomatologie specifica si se vindeca cel mai greu.
Semnele generale sunt:
- scăderea apetitului;
- febră;
- stare generală alterată;
- dureri musculare la nivelul bazei spatelui, coapselor sau genunchilor;
- umflarea dureroasă sau nedureroasă a ganglionilor inghinali.
- jenă dureroasă la urinare;
- femeile mai pot prezenta o secreție vaginală mucopurulentă, durere în timpului actului sexual sau dureri vulvare locale.
Simptomele la nivel genital contau in apariția unei unor vezicule dureroase și pline cu un fluid gălbui. Veziculele au tendința de a se uni. Înainte de apariția veziculelor poate exista local o senzație de arsură, mâncărime sau durere. Ulterior veziculele se sparg, rezultând leziuni ulcerative sau erozive superficiale care sunt dureroase la palpare. Aceste leziuni ulcerative se acoperă de o crustă în decursul a 7 până la 14 zile și se vindecă.
Localizarea genitala a leziunilor herpetice:
- la femei: pe labii, la nivelul vaginului, peri-anal și pe coapsele interioare și fese;
- la bărbați: la nivel penian, pe scrot, peri-anal, la nivelul coapselor și pe fese.
Durata episodului este de 2-4 săptămâni.
Recurențele herpesului genital sunt similare cu primoinfectia ca simptome, dar de intensitate și durată mai mici. Se produc de obicei în aceiași regiune. Pot fi simptomatice sau asimptomatice.
Recurentele sunt mai severe si mai intense in cazul infectiei cu HVS2.
În afara perioadelor de recurență mai există perioade de descărcare virală, în care pacientul este asimptomatic dar transmite infectia.
Diagnosticul este pus de medic pe baza simptomatologiei. Se pot testa leziunile si se pot recomanda analize de laborator pentru masurarea nivelului de anticorpi. De asemenea medicul poate recomanda si testarea pentru alte boli cu transmitere sexuala. Testele de sange iti pot confirma diagnosticul dar nu iti vor spune de cat timp ai infectia sau de unde ai contactat-o.
Tratamentul herpesului genital
Infectia cu HVS nu se vindeca. Exista insa medicamente care pot reveni recurentele si pot scurta perioada episoadelor acute. Exista si tratament care se administreaza zilnic si care previne raspandirea infectiei la partener.
Primoinfectia este frecvent asociata cu o evoluție îndelungată a bolii. Mulți pacienți netratați vor suporta complicații generale și locale. Terapia poate avea o eficacitate înaltă și trebuie aplicată chiar și în cazul în care doar există suspiciune clinică.
In primele 5 zile de la debutul episodului sau în timpul formării noilor leziuni, se poate administra tratament cu antivirale orale care pot reduce severitatea si durata episodului. Agenții topici aplicați local sunt mult mai puțin eficienți decât cei administrați oral.
Tratamentul simptomatic local constă în soluții saline și soluții analgezice în cazul durerii locale puternice. Trebuie atenție la utilizarea analgezicelor locale, deoarece există riscul sensibilizării locale.
Spitalizarea poate fi necesară în cazul apariției:
- retenției urinare;
- semne de afectare meningiană;
- simptome generale severe.
Herpes genital recurent
Recurențele herpesului genital au o evoluție auto-limitată și prezintă în general manifestări clinice minore. Există două metode de tratament al recurențelor: tratarea episoadelor individual sau tratamentul continuu al infecției.
Tratamentul episodic antiviral
Constă în administrarea de tratament antiviral doar în episoadele acute recurente. Administrarea orală a aciclovirului, valaciclovirului și famciclovirului este eficiență în reducerea duratei și severității recurențelor în cazul herpesului genital.
Scheme terapeutice recomandate:
- Aciclovir 200 mg, pe cale orală, de 5 ori pe zi, timp de 5 zile;
- Valaciclovir 500 mg, pe cale orală, de două ori pe zi, timp de 5 zile;
- Famciclovir 125 mg, pe cale orală, de două ori pe zi, timp de 5 zile.
Herpes genital în sarcină
Primo-infecția în primul și al 2-lea trimestru de sarcină
Tratamentul în această perioadă va fi unul expectativ, dar poate și invoca utilizarea aciclovirului oral sau intravenos în dozele standard. Aciclovirul continuu în ultimele patru săptămâni ale gravidității poate preveni recurența în termenul nașterii și, prin urmare, necesitatea nașterii prin cezariană.
Primo-infecția în al 3-lea trimestru de sarcină
Cezariana trebuie luată în considerare la toate femeile, îndeosebi la cele cu recurențe în ultimele 6 săptămâni ale sarcinii, dat fiind riscul foarte înalt de diseminare și transmitere în timpul nașterii, totuși dacă nașterea vaginală este inevitabilă, se va indica tratamentul cu aciclovir atât pentru mamă, cât și pentru copil.
Herpesul genital recurent în sarcină
Este indicată nașterea vaginală în cazul recurențelor simptomatice scurte de herpes genital pe parcursul semestrului trei de graviditate și dacă pacienta nu prezintă leziuni genitale la naștere. Pentru prevenirea herpesului neonatal, nu se va efectua operația de cezariană la femeile care nu au leziuni genitale în momentul nașterii.
Dacă mama prezintă leziuni genitale în momentul nașterii, riscul pentru făt la o naștere normală este destul de mic.
Herpes neo-natal
Dacă copilul este născut în timpul episodului de primo-infecție atunci se recomandă stabilirea unui diagnostic sigur prin cultura virusului herpetic a urinei, maselor fecale, probe din oro-faringe, ochi sau suprafețele afectate
Copiii născuți de mame cu herpes genital recurent cu istoric îndelungat au un risc foarte scăzut de a fi infectați, dar părinții sunt sfătuiți să declare orice modificare a stării generale a copilului precum:
- febră
- letargie
- lipsa poftei de mâncare
- apariția leziunilor herpetice.
Herpesul genital și infecția concomitentă cu HIV
Asocierea herpesului genital cu infecția cu virus HIV este destul de rară, dar nu imposibilă. La persoanele cu imunodeficiențe ale sistemului imun pot să apară ulcerații la nivelul mucoaselor și tegumentului mai persistente sau severe, frecvent pe arii întinse din regiunea peri-anală, scrotală sau peniană. Aceste leziuni pot fi dureroase și atipice, ceea ce face diagnosticul clinic mai dificil. Ordinea cronologică a prezentării infecției poate fi schimbată.
Tratamentul partenerilor în herpes genital
Este necesar deoarece există episoadele de descărcare virală care joacă un rol major în transmiterea infecției cu virusul herpes simplex II. Anunțarea partenerilor este extrem de importantă deoarece:
- ajută la depistarea pacienților asimptomatici, care pot fi la rândul lor surse de infecție pentru alți pacienți;
- este posibil să se prevină transmiterea prin educația pacienților cu privire la simptomatologia recurențelor ce prezintă simptome;
- nenumărați pacienți asimptomatici recunosc pe parcurs simptomele herpesului genital și pot primi tratament de specialitate.
Este extrem de important educația și conștientizarea pacientului asupra acestei boli. Astfel la nivel de comunitate se pot controla nivelele de transmitere a infecției, cât și se previne infecția pe viitor.